Balul anual de caritate Hospice Angelus

Balul anual de caritate Hospice Angelus

Dragi prieteni și susținători ai Hospice Angelus, în această publicație,venim să împărtășim cu voi planurile noastre mărețe pentru sfârșit de primăvară.

Vă anunuțăm cu mult drag, că la 24 mai 2019, Alteța Sa, Prințul Ștefan Dimitrie Ferdinand Sturdza, președintele de onoare al Hospice Angelus, vă invită la Balul anual de caritate Hospice Angelus, ediția X, jubiliară.

Evenimentul va avea loc în locația devenită deja îndrăgită, Radisson Blu Convention Center.

Scopul evenimentului este colectarea de fonduri pentru susținerea serviciilor de îngrijire paliativă* pentru maturi și copii din Republica Moldova. Și deoarece, fiecare clipă de viață trebuie trăită fără durere și în demnitate alături de cei dragi, considerăm invitația Alteței Sale o ocazie bună pentru a oferi șansa tuturor doritorilor de a fi alături persoanelor cu necesități de îngrijire la sfîrșitul vieții.

Serviciile de îngrijire paliativă sunt oferite gratuit beneficiarilor, însă acestea sunt costisitoare pentru prestatorii de servicii. Astfel, biletul de participare la Balul de caritate, care în acest an reprezintă o donație de 100 euro per persoană si acoperă 5 vizite la domiciliu, sau îngrijirea timp de 3 zile pentru un copil cu maladie incurabilă și în stadiu terminal la Casa Angelus.

Biletele pot fi procurate direct la sediul Hospice Angelus, la adresa str. Alexandru cel Bun 40/1, Chișinău sau un voluntar le va livra la destinatie.

Pentru posibilități de sponsorizare vă rugăm să contactați colegii noștri din Departamentul Fundraising la 022 244850 sau sa scrieti un email la info@hospice.md

Pentru donatii, puteti intra pe site-ul nostru www.hospice.md si ccesa butonul donate.

Programul serii este organizat sub egida Alteței Sale, cu tematica Hora Land, ce presupune o ținută în stil folc/tradițional/național. Vom reveni cu detalii în privința programului, dar acum vă asigurăm că va fi unul interesant, cu prezența unor persoane notorii, artiști, muzică de calitate, dansuri, și inevitabil multă voie bună.